Pelerinaj in Israel 2025– Veniti de luati lumina! PAȘTELE IN TARA SFANTA 17-23 Aprilie

7 Zile 5 Nopți

Paştele în Israel are o semnificaţie specială, deoarece ritualurile creştine au rădăcini în tradiţiile evreieşti. Celebrarea Paştelui evreiesc, care comemorează exodul evreilor din captivitate, în Egipt, a fost legată de Paşte (in ebraica Pasach) încă de la inceput.

Astfel, pentru sărbătorirea Paştelui, credincioşii creştini din intreaga lume se adună în Oraşul Sfânt, Ierusalim, intr-o aducere aminte a patimilor, rastignirii si Invierii lui Iisus.  În timpul Paştelui, au loc multe procesiuni în Israel; acestea urmează drumul lui Iisus de la Pretoriu pina la Golgota, traseul fiind numit „Via Dolorosa”.

Nordul Israelului cu Nazaretul, Muntele Tabor, Capernaum, Bethleem cu Biserica Nașterii și Ierusalim cu Muntele Măslinilor, Muntele Sion și Via Dolorosa sunt numai câteva din locurile pe care vă propunem să le vizitați în cele 6 zile pe care le petreceți alături de noi.

Itinerariu

Bruhim habaim! (Bine ați venit!). Întâlnire cu însoțitorul de grup în Aeroportul București OTOPENI la ora 17.45 pentru zbor București-Tel-Aviv cu compania Tarom. Decolare la ora 20.45 din București, aterizare pe aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv la ora 23.20.  Cazare la hotel în Bethleem.

Mic dejun. Ne îndreptăm spre Ierusalim, numit și Orașul Păcii. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimuluipe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând laBiserica Sf. Învieri în care vom vizita toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc).

Ne îndreptăm spre Ierusalim. Mergem pe Muntele Sion unde vom vizita Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David.

Așezământul Românesc de la Ierusalim.

Paticipare la slujba de Prohod la Așezământul Românesc de la Ierusalim - slujba în limba română. In functie de timp se va participa la o mare parte din Slujba Prohodului astfel sa se ajunga la hotel pentru masa de seara. Cazare și cină la hotel în Bethleem. Laila tov! (Noapte bună!)

Veniți de luați Lumină! Mic dejun. Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fie prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului ce adăpostește Mormântul Fecioarei MariaşiGrota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată.

Deplasare cu autocarul spre una din Porţile Cetăţii Sfinte pentru a încerca să intrăm în incinta Cetăţii, să ne apropiem de Biserica Sfântului Mormânt și să participăm la Slujba Vecerniei în momentul când vine Sfânta Lumină (nu se garantează accesul în Cetate). Închinare la Sf. Mormânt. Spre seară - întâlnirea grupului la Biroul de Informaţii turistice de la Poarta Jaffa.

Intoarcere la hotel pentru odihna. Cazare și cină la hotel în Bethleem.

În jurul orei 22.45 se va pleca spre Ierusalim pentru participare la slujba Învierii la Aşezământul Românesc de la Ierusalim (slujba în limba română). Întoarcere la hotel pentru odihnă.

Mic dejun. Incepem ziua cu vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnuluinumită “Betleemița”sau “Apărătoarea Bethleemului”).

Daca manastiile Sf. Sava si Sf. Teodosie sunt deschisa pentru inchinarea pelerinilor se va merge si la aceste locuri sfinte. Mănăstirea Sf. Teodosie unde este Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian.De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstirea care datează din sec. V și care adăposteștemoaştele Sf. Sava(accesul în incinta mănăstirii este permis numai domnilor, doamnele pot merge la Turnul Femeii, de unde se poate vedea mănăstirea şi locul unde s-a nevoit Sf. Sava). Cazare și cină la hotel în Bethleem.

Ne vom îndrepta spre Hozeva unde vom vizitaMănăstirea Sf. Gheorghe. În mănăstire sunt adăpostite moaștele Sf. Ioan Ioacob Hozevitul (sfânt născut în zona Botoșanului) și tot aici se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie.

Coborâm pe valea Iordanului și oprim la locul considerat a fi cel adevărat al botezului lui Iisus. Aici vom primi binecuvântarea în apele Râului Iordan.

Vom merge la un magazin de produse cosmetice pe bază de săruri de la Marea Moartă, după care vom face un scurt dar relaxant popas la  Marea Moartă – lipsită de viață și situată la -420 m. sub oceanul planetar. Cine dorește poate experimenta și baie în marea cu cea mai ridicată salinitate din lume.

Plecăm spre Ierihon, cel mai vechi oraș din lume unde vor vizita Biserica Dudul lui Zaheu apoi ne îndreptăm către Muntele Ispitirii pentru a avea o privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. Cazare si cina la hotel in Bethleem

Boker tov (Bună dimineața!) Mic dejun. Ne îndreptăm spreorașulcare estedescris ca fiind locul unde a copilărit Iisus Hristos- Nazareth. Aici vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret. Biserica a fost pictată de frații Moroșanu în 1977.

Ne îndreptăm spre Muntele Tabor unde vom urca cu taxiurile la Biserica ce aduce aminte de Schimbarea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Continuăm cu biserica din Cana din Galileii. Aici a avut loc prima minune a lui Iisus, prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii.

Opţional, se poate face o relaxantă croazieră pe Marea Galilei, cu o barcă ce amintește de corăbiile din timpul Mântuitorului.

Vom merge către oraşul cel mai iubit de către Mântuitorul – Capernaum, unde a săvârșit cele mai multe minuni. De aici vom merge pe Muntele Fericirilor unde vom vizita biserica octogonală ce fost ridicată pe locul unde Mântuitorul a ținut predica despre Legea cea Nouă, rostind cele 9 fericiri.

La capătul a 6 zile pline de trăiri lăuntrice și având în suflet Lumina Sfânta venită în chip minunat, vom merge spre Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv. Urmăm formalitățile vamale și ne îmbarcăm pentru zborul spre București. Lehitraot Israel! (La revedere Israel!)

Decolare din Tel-Aviv la ora 00.20, aterizare în București la ora 02.05.

Poți să-ți trimiți cererea prin formularul de mai jos.

Pelerinaj in Israel 2025– Veniti de luati lumina! PAȘTELE IN TARA SFANTA 17-23 Aprilie
De la €995
/Adult

Inscrieri pelerinaje

Rezerva acum prin Telefon

0762.713.282

Comanda prin Telefon (Apasă)!
×