Boboteaza la Raul Iordan – Israel 2023

5 Days

Pentru cei care iubesc călătoriile și nu numai, Israel este un prilej de a face cunoștință cu istoria; este o destinație unde descoperim un amalgam de arhitectură veche și nouă, descoperim cum se îmbină cele trei mari religii monoteiste și tradițiile lor.

Israelul este locul unde dorești o viață să ajungi și de unde te întorci cu un sentiment de liniște interioară de care se bucură numai cei care au călcat pe urmele lui Iisus pe Via Dolorosa.

Nordul Israelului cu Nazaretul, Muntele Tabor, Capernaum, Bethleem cu Biserica Nașterii și Ierusalim cu Muntele Măslinilor, Muntele Sion și Via Dolorosa sunt numai câteva din locurile pe care vă propunem să le vizitați în cele 6 zile pe care le petreceți alături de noi.


16.01-21.01

Itinerariu

Întâlnire cu însoțitorul de grup în Aeroportul București OTOPENI la ora 03,00 pentru zbor București-Tel-Aviv cu compania Wizz Air. Decolare la ora 05,55 din București, aterizare pe aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv la ora 08,35.
Plecăm spre Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare om născut dintr-o femeie” așa cum a fost numit Sf. Ioan Botezătorul.
Continuam cu vizita la Manastirea Sf. Cruce. Numele mănăstirii este legat de o tradiție creștină, după care în acest loc a crescut copacul din care au facut romanii crucea pe care a fost răstignit Iisus. Cazare si cina la hotel in Bethleem.

După micul dejun mergem în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie unde este Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstirea care datează din sec. V și care adăpostește moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis numai domnilor, doamnele pot merge la Turnul Femeii, de unde se poate vedea mănăstirea şi locul unde s-a nevoit Sf. Sava).
Revenim în Bethleem pentru a vizita Biserica Câmpul Păstorilor, locul unde erau păstorii, în noaptea în care s-a născut Pruncul Iisus Hristos. Continuăm cu Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”). La mică distanță se află Grota Laptelui, unde, potrivit tradiţiei s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit poruncă de la înger să fugă în Egipt. Cazare si cina la hotel in Bethleem/ Ierihon/ Rammalah. Laila tov! (Noapte bună!)

Shalom! (Pace!) Mic dejun. Ne îndreptăm spre Ierusalim, numit și Orașul Păcii, unde pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde ne închinăm la locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezătorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Iisus i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa credință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fie prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului ce adăpostește Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată.
Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vizita toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Cazare si cina la hotel in Bethleem.

După micul dejun. Vom merge către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe. În mănăstire sunt adăpostite moaștele Sf. Ioan Ioacob Hozevitul (sfânt născut în zona Botoșanului) și tot aici se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie.
Coborâm pe valea Iordanului și oprim la locul considerat a fi cel adevărat al botezului lui Iisus. Aici vom primi binecuvântarea în apele Râului Iordan. Vom merge la un magazin de produse cosmetice pe bază de săruri de la Marea Moartă, după care vom face un scurt dar relaxant popas la Marea Moartă – lipsită de viață și situată la -420 m. sub oceanul planetar. Cine dorește poate experimenta și baie în marea cu cea mai ridicată salinitate din lume.
Plecăm spre Ierihon, cel mai vechi oraș din lume unde vor vizita Biserica Dudul lui Zaheu apoi ne îndreptăm către Muntele Ispitirii pentru a avea o privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. Cazare si cina la hotel in Bethleem.

Mic dejun. Ne indreptam spre Cetatea Ierusalimului. Intrăm pe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vizita toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc).
Deplasare pe Muntele Sionului – ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Așezământul Românesc de la Ierusalim.
Ne indreptam spre „Orasul Primaverii” – Tel-Aviv si vom avea un ragaz in vechiul oras-port Jaffa (fostul Iope din timpul lui Iisus).
La capătul a 5 zile pline de trăiri lăuntrice și având în minte salutul vechilor israelieni “Și la anul la Ierusalim” ne îndreptăm spre Aeroportul din Ben Gurion. Urmăm formalitățile vamale și ne îmbarcăm pentru zborul spre București. Lehitraot Israel! (La revedere Israel!)
Decolare din Tel-Aviv la ora 18,10, aterizare în București la ora 20,50

Overview

Pentru cei care iubesc călătoriile și nu numai, Israel este un prilej de a face cunoștință cu istoria; este o destinație unde descoperim un amalgam de arhitectură veche și nouă, descoperim cum se îmbină cele trei mari religii monoteiste și tradițiile lor. Israelul este locul unde dorești o viață să ajungi și de unde te întorci cu un sentiment de liniște interioară de care se bucură numai cei care au călcat pe urmele lui Iisus pe Via Dolorosa. Bethleem cu Biserica Nașterii și Ierusalim cu Muntele Măslinilor, Muntele Sion și Via Dolorosa, Ierihon sunt numai câteva din locurile pe care vă propunem să le vizitați în cele 5 zile pe care le petreceți alături de noi.

Repere din traseu:

  • Vizitați Biserica Bunei-Vestiri (cea mai mare biserica din Orientul Apropiat) din Nazareth
  • Bucurați-vă de priveliștile spectaculoase, asupra Cetații Ierusalimului, de pe Muntele Măslinilor
  • Înotați în Marea Moartă
  • Cel mai vechi oraș din lume locuit continuu – Ierihon
  • Descoperiți Cetatea veche a Ierusalimului cu Via Dolorosa și Biserica Sf. Mormânt

Include

  • • bilete de avion Iasi – Tel-Aviv – Iasi
  • • taxe de aeroport,
  • • bagaj de cala – 20 kg.
  • • autocar cu aer condiționat și sistem audio la destinație
  • • 4 nopți de cazare la hoteluri de 3-4*
  • • demipensiune (2 mese pe zi - conform programului)
  • • toate intrările la obiectivele din program
  • • ghid vorbitor de limba română
  • • preot însoţitor din partea agenției care asigură asistență duhovnicească

Nu Include

  • • tips în valoare de 4 Euro de persoană pe zi (se plătește obligatoriu către ghid în Israel)
  • • excursiile optionale din program
  • • mesele de prânz
  • • cheltuieli personale.
  • • Asigurare medicala (obligatorie)/ storno

Repere din traseu:

  • Vizitați Biserica Bunei-Vestiri (cea mai mare biserica din Orientul Apropiat) din Nazareth
  • Bucurați-vă de priveliștile spectaculoase, asupra Cetații Ierusalimului, de pe Muntele Măslinilor
  • Înotați în Marea Moartă
  • Cel mai vechi oraș din lume locuit continuu – Ierihon
  • Descoperiți Cetatea veche a Ierusalimului cu Via Dolorosa și Biserica Sf. Mormânt

 

Suplimente & Reduceri

  • Supliment de single 140 €

 

OPTIONALE

  • Croaziera pe Marea Galileii – 15 euro/pers. – valabil pentru minim 20 pers.
  • Iesire nocturna la Sf. Mormint – 15 euro/pers. – valabil pentru 25 pers.

Ce trebuie sa stim despre Israel:

Locația
Israelul este o țară în Orientul Mijlociu, pe malul sud-estic al Mării Mediterane. Acesta se invecineaza cu Libanul, Siria, Iordania, teritoriile palestiniene si Egipt. Distanta fata de Bucuresti este de aproximaitv 2 ore si jumatate de zbor cu avionul.
Limbă vorbită
Limba oficială a lui Israel este ebraică și arabă, deși ebraica este cea mai vorbită. Limba engleză este vorbită ca a doua limbă de către majoritatea.
Valută
Moneda naţională în Israel este Shekel sau NIS; în Israel puteţi utiliza atât dolarul cât şi euro, însă este mai avantajos să aveţi dolari (suma minimă necesară: 200 dolari), inclusiv monede de 1 Euro sau 1 Dolar pentru apă, suc în timpul excursiilor; cursul de schimb, aproximativ, este: 1 EUR = 5.11 secheli si 1 USD = 3.71 secheli; nu schimbaţi bani pe stradă oricât de atractiv vi s-ar părea cursul de schimb, întrucât puteţi fi păcălit; cel mai bine se schimbă banii la casele de schimb, spre deosebire de bănci unde vi se va percepe comision de schimb valutar.
Vizele
Pentru cetățenii romani nu este necesară viza prealabila. Viza se va primi in aeroport, la controlul vamal. În locul unei ștampile de pașaport, veți primi o carte de intrare care trebuie prezentată în timpul șederii și când părăsiți țara.
Documente de calatorie
Israelul nu este membra a Comunitatii Europene. Pentru calatoria in Israel este necesar pasaportul valabil 6 luni de la data intoarcerii in tara.
Telefonie mobila
Inainte de a pleca in calatorie va rugam sa va asigurati ca aveti serviciul de rooming activat. Pentru a suna in Romania din Grecia trebuie sa formati 0040 sau +40. Atentie deoarece convorbirile din/spre Israel din/spre Romania au un tarif de aproximativ 2 euro/minut.

NOTE:
Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea calatoria.
Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru țara/țările vizitate.
Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
Condiții de plată:
avans 30% se achită în maxim 7 zile de la data confirmării rezervării
restul de 70% se achita cu până la 21 de zile înainte de plecare
Condiții de anulare:
25% din costul excursiei după primirea confirmării serviciilor comandate (cu minim 30 de zile înainte de plecare).
50% din costul excursiei pentru retragerea în intervalul 29-16 zile inainte de plecare/intrare.
100% din costul excursiei pentru retragerea în intervalul 15- 0 zile inainte de plecare/intrare.
Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 20 kg/pers., bagajul de mână max. 7 kg/ pers. (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite)
Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
Aşezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor.
Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

You can send your enquiry via the form below.

Boboteaza la Raul Iordan – Israel 2023
From € 685
/ Adult

Inscrieri pelerinaje

0762.713.282